Peisagist de vocaţie, Eugen Mircea prezintă în această expoziţie acuarele marcate, la modul evident, de cumulul de experienţă ce s-a realizat pe parcursul anilor. Ce îl deosebeşte pe Eugen Mircea de ceilalţi câţiva acuarelişti de renume, este, poate, nu atât impecabila sa tehnică prin care artistul reuşeşte să redea cele mai mirifice nuanţe ale atmosferei, cele mai
irizate ,,căderi” de lumină asupra vegetaţiei sau a pământului mocnind sub apăsarea căldurii, interferenţele culorilor în aerul saturat de umiditate, cât, mai ales de sensibilitate şi poezie de care opera sa este învăluită, vibrând tensionat şi preţios, în acele acorduri unice pe care doar la artiştii care-şi au rădăcini în spiritualitatea nordului ţării le afli. Eugen Mircea este în acest sens, unul dintre artiştii care adastă la izvoarele artei integrându-se grupului artiştilor ieşeni de bun renume. Se află în aceste imagini ale realităţii ca într-o transfocare emblematică germeni şi simboluri ale vieţii lăuntrice prin care artistul provoacă
aspiraţia de contopire cu universul este sentimentul cosmic menit să suscite şi să favorizeze transcedere căreia actul de creaţie îi este dator. Ofranda culorilor este astfel bine meritată, prin ea se accentuează şi se nuanţează inepuizabil risipa de sentimente şi înţelegere a celor înconjurătoare. Direcţionarea către realism pe care acuarelele pictorului Eugen Mircea o propun nu exclude ofensiva fantasticului din aceste imagini, el înserându-se discret în atmosfera care protejează case vechi ce în curând vor trece în uitare sau în zvonul de alint pe care-l bănuieşti printre crengile merilor în floare. Iar dacă controlul raţiunii stă chezăşie în această ofensivă a sensibilităţii şi a prea plinului poetic nu poate fi decât îmbucurător, ca o garanţie a unui parcurs pe drumul ce conduce către aleasa măiestrie.

Cristina Angelescu