Universul imagistic al pictorului Eugen Mircea este alcătuit din peisaje la margine de sat, cu căsuţe purtând povara zăpezii în atmosfera crepusculară a unei ierni care a început, dar care se mai luptă încă cu tonurile arămii ale toamnei. O tristeţe apăsătoare de zonă crepusculară se simte în fiecare lucrare şi o înţelegem mai bine atunci când aflăm că expoziţia este dedicată de artist parinţilor săi „cu fruntea plecată şi adâncă pioşenie”. Rigoarea şi expresivitatea plastică a acestui acuarelist este remarcabilă. El ştie să vadă şi să aleagă ceea ce este mai semnificativ din realitatea amintirii. Există în aceste imagini, frumos structurate compoziţional, o ordine interioară care îmi dă senzaţia de firesc şi de autentic. Peisajele sunt locurile dragi ale copilăriei, pe care artistul le poartă în suflet ca pe o comoară de preţ. Arta figurativă a lui Eugen Mircea este profundă şi se construieşte din imagini şoptite. Natura este gravă, îngândurată, apăsată de tristeţea amurgului, iar nostalgia pictorului ne urmăreşte obsesiv şi după ce am părăsit expoziţia. Ansamblul
de lucrări, unitar prin viziune plastică şi de sentiment, are personalitate şi stil.

Lucrările dovedesc maturitate artistică şi o perfectă stăpânire a mijloacelor de expresie plastică, o varietate compoziţională, un desen pictural elegant şi o sobrietate cromatică remarcabilă. Călăuzit de credinţa în valorile eterne ale realităţii lui interioare, artistul are destulă forţă să meargă mai departe pe acest drum fertil.

Ion Truică